Piata Mare

Karl G. Römer și Paul Niedermaier au stabilit că cel mai vechi nucleu al așezării se găsea pe Zeckesch (strada Mihai Viteazul),având cotele mai ridicate, fiind ferită de inundații și mlaștini. 
Prima casă de piatră din oraș a fost atestată în anul 1475, ajungând ca în anul 1541 să fie aproximativ 57 clădiri zidite, cu acoperișuri din paie sau șindrilă. În jurul anului 1600, Mediașul avea cel mai mare procent înregistrat în orașele ardelene, al caselor zidite, din numărul total al clădirilor. 
Dezvoltarea orașului a fus la conturarea cetății și la construirea caselor în actuala piață ”Regele Ferdinand I”.
Până la începutul secolului XX piața era traversată de pârâul Moșna care parcurgea strada Spitalului, antrenând o moară de apă, apoi traversând piața și bifurcându-se pe strada Petofi Sandor și strada Stephan Ludwig Roth.
La lucrările de canalizare din 1912 s-au descoperit la mică adâncime urme ale podețelor de lemn care traversau pârâul. 
Pârâul  Moșna a fost captat în anul 1315 prin Canalul Morii, urmând să se verse în Târnava Mare. În anul 1699, breasla tăbăcarilor a deviat o parte a apei pe o nouă albie, care străbătea strada Stephan Ludwig Roth. 
Și piața șu ulița erau cu un metru sub nivelul actual, pe acolo antrenându-se toate reziduurile menajere și deșeurile meșteșugarilor, fiind un aer insuportabil de respirat. S-a încercat o asanare a pieței în anii 1816-1818, dar câțiva ani mai târziu a devenit din nou insalubru. Canalizarea introdusă în anul 1912, a pus capăt problemelor. 
Absența căilor de acces pietruite din Piața Mare și mlaștinile au dus la diferite situații comice, deoarece doamnele erau traversate peste piață în ciubere-dulap, duse de câte doi oameni.
Piața a devenit locul unde aveau loc evenimente publice, execuții, pedepse corporale, primirea înalților oaspeți, activități comerciale în prăvăliile de la parterul caselor, ceea ce arată faptul că în anul 1424 Mediașul avea drept de 2 târguri anuale.
În nord-estul pieței e existat până în anul 1875 o hală de comerț unde breslele își vindeau produsele, cu stâlpul infamiei situat în față. Legenda spune că această hală a fost construită în 1770 de primarul orașului Hann von Hannenheim, pentru a-și împiedica fiica să cocheteze de la fereastra casei cu fiul unei familii nobile rivale, Daniel Conrad von Heydendorf. 
Odată cu creșterea orașului, casele din timpul Renașterii nu mai aveau nevoie de fortificații, construid fațade atrăgătoare. Majoritatea caselor au fost construite în timpul Renașterii Transilvane, detalii regăsite la fațade și ferestre. Ca o delimitare a clasei sociale, ancadramentele ferestrelor oamenilor înstăriți cuprindeau întreaga fereastră, în timp ce clasele inferioare aveau dreptul să-și încadreze doar partea superioară su pervazul ferestrei. 
Gangurile de acces din piață sunt boltite semicilindric, iar casele aveau la început dublu rol: de locuință la etaj și de atelier sau prăvălie la parter. Atelierele de la parter, au devenit cu timpul locuințe, modificându-se aspectul gangurilor.